|

EconomicArticole existente: (74)
Revizuirea regulamentului impus de BNR-Cu toţii ştim că, la ora actuală, este foarte greu să scoatem un împrumut de la vreo bancă. Şi asta pentru că, încă de anul trecut, mai precis din luna octombrie, regulamentul impus de BNR s-a schimbat foarte mult şi a devenit mult mai drastic, fapt ce a dus la blocarea creditelor cu ipotecă. (continuare) Cum rămâne cu dobânzile bancare?-Băncile care acordă credit celor care au nevoie de aşa ceva, nu vor mai avea dreptul să majoreze comisioanele. Odată acestea calculate, băncile nu vor mai avea dreptul să facă schimbări, majorându-le. (continuare) Salariul mediu net a crescut în noiembrie cu 2,6% faţă de luna precedentă, ajungând până la 1.361 lei-Românii au câştigat în noiembrie 2008 un salariu mediu net de 1.361 lei (361 euro), cu 2,6% (34 lei) mai mult decât în luna anterioară, iar ritmul anual de creştere s-a temperat la 21,4%, a anunţat, luni, 12 ianuarie, Institutul Naţional de Statistică (INS). (continuare) Decizia cu privirea la taxa auto va fi luată după 15 ianuarie-Decizia cu privire la calcularea taxei auto a fost amânată până după data de 15 ianuarie 2009. Potrivit spuselor lui Emil Boc, se va lua o decizie după ce variantele de modificare a taxei vor fi discutate cu reprezentanţii ministerelor Mediului, Economiei, Finanţelor şi Transporturilor. (continuare) |
Cautare |