Specialiştii români faţă în faţă cu cei maghiari
: Corespondent
Fundaţia "Alături de Voi" România a organizat, în perioada 20-24 aprilie, o vizită de studiu în Ungaria, la organizaţii care desfăşoară proiecte în domeniul economiei sociale. Din delegaţia română au făcut parte reprezentanţi ai următoarelor instituţii: DAC Iaşi, DGASPC Iaşi, Fundaţia Speranţa TG. Neamţ, Societatea Handicapaţilor Zalău şi unitatea protejată Util Deco a ADV România.
Activitatea s-a derulat în cadrul proiectului "Primul pas spre o viaţă independentă" finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, axa prioritară 6 "Promovarea incluziunii sociale".
În cadrul acestei vizite, specialiştii români au cunoscut modele de întreprinderi sociale în care sunt angajate persoane cu handicap, prin vizitarea organizaţiilor "Fruit of Care", "The Rain Man Asociations" din oraşul Tata şi o instituţie publică de asistenţă socială din oraşul Tordas.
Tot pe parcursul acestei vizite în Ungaria, delegaţia română a avut ocazia să vadă expoziţia întreprinderilor sociale din portofoliul NESsT şi să fie primită la sediul din Budapesta al organizaţiei, pentru a afla detalii privind eforturile acestei instituţii de a asista ONG-urile din portofoliul său în înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi sociale. La această expoziţie şi ADV România a avut un stand de promovare a unităţii protejate autorizate Util Deco, fiind una din organizaţiile care, de mai bine de 2 ani, este sprijinită în dezvoltare de către NESsT România.
"Între Ungaria şi România există câteva diferenţe în ceea ce înseamnă sprijinul prin legislaţie pentru structurile de economie socială şi a fost interesant şi pentru noi şi pentru colegii din Ungaria să discutăm despre ce ar trebui îmbunătăţit pentru o susţinere mai mare din partea statului. De asemenea, mi se pare important de evidenţiat faptul că în Ungaria salariile persoanelor cu handicap sunt susţinute de stat pe toată durata angajării, nu ca la noi, doar 2 ani, şi că, în plus, şi persoanele care sunt angajate să supravegheze şi să îndrume la locul de muncă persoanele cu handicap au salariile subvenţionate integral de către stat. Sunt condiţii mai bune de dezvoltare a unor structuri de economie socială şi vom deschide acest subiect în activitatea de lobby pe care o facem.., trebuie să promovăm ideile bune şi în România. Vom replica o parte din serviciile vizitate şi în unitatea protejată autorizată Util Deco a fundaţiei" - a declarat Mihaela Munteanu, coordonator PR ADV România, după vizita în Ungaria.
„Primul pas spre o viaţă independentă" este un proiect strategic cu durata de 3 ani care este implementat atât în judeţele Iaşi, Constanţa şi Mureş cât şi la nivel naţional / transnaţional. Valoarea totală a proiectului este de 3,883,816 lei din care: 3,145,775 lei – Fondul Social European (82,65%); 660,365 lei – cofinanţare naţională (17,35%) si 77,676 lei - ADV România (2%).
Categoria: Eveniment
Data: 2010-04-28
Despre autor:

Corespondent -
|