Se vor dubla orele de sport din şcoala primară?

: Alexandra Jinga

Se vor dubla orele de sport din şcoala primară?Senatul va vota, luni, un proiect de lege ce prevede obligativitatea ca elevii din clasele I-IV să parcurgă cinci ore de Educaţie Fizică în fiecare săptămână. Dacă va întruni majoritatea voturilor, legea se va aplica din toamna acestui an şi îi va determina pe învăţători să iasă la plimbare cu şcolarii, sau să organizeze jocuri ce presupun un uşor efort fizic.
Orarul elevilor de şcoală primară este la un pas de a fi modificat, astfel încât copiii să facă de două ori mai multă mişcare decât în prezent. Iniţiativa nu aparţine Ministerului Educaţiei, după cum ar fi fost de aşteptat, ci Parlamentului, care va decide lunea viitoare dacă va aproba sau nu legea ce prevede cinci ore săptămânale de Educaţie Fizică în cadrul programei pentru clasele I-IV.
Proiectul, discutat, în această săptămână de Senat, o are ca autoare pe pedelista Mihaela Popa, care a explicat de ce ar fi mai bine ca elevii să urmeze mai multe ore de sport la şcoală.
“Copiii sunt prea mult din calculator în maşină, din maşină în calculator. Este nevoie de o schimbare de mentalitate încă de acum de la vârste mici. Nu trebuie să facă neapărat ore de sport intens, e suficient să facă mişcare, să fie ore în care să se joace, sau să meargă în grup la patinoar. E mai bine să se facă mişcare decât ore de umplutură”.

Cu atât mai mult este necesară o astfel de lege, crede Mihaela Popa, cu cât România se află printre ţările europene cu cei mai mulţi copii obezi, iar orele de sport se împuţinează de la an la an: “În Europa se fac cel puţin trei ore de sport la şcoala primară şi gimnaziu, în ţările nordice elevii de şcoală primară fac 4-5 ore, Ungaria a introdus un program ce prevede câte un bazin de înot în fiecare şcoală, noi ce facem? Am fost şi eu în Ministerul Educaţiei şi ştiu cât de înţepenite sunt lucrurile acolo. De aceea, Parlamentul nu trebuie să stea deoparte”.

Guvernul se opune motivând costurile

Proiectul pare să fi câştigat atât sprijinul democrat-liberalilor, cât şi pe cel al opoziţiei, principalii susţinători fiind liberalii Nicolae Robu şi Cristian Ţopescu. Principalul opozant este însă Guvernul, care vede în respectivul proiect de lege o cheltuială suplimentară. O falsă problemă, spune iniţiatoarea legii, care este de părere că cele trei ore, ce se adaugă celor două-trei ore săptămânale prevăzute în prezent vor fi introduse în programul cadru, astfel încât să facă parte din norma învăţătorilor: “Guvernul a dat aviz negativ pentru că nu am specificat sursele de finanţare, însă nu vor exista costuri, deoarece orele vor fi introduse în planul cadru, deci în norma profesorului. Important este că am convins şi PD-L-ul şi o parte din opoziţie aşa că cel mai probabil iniţiativa va trece şi de votul final din plen”.


Părerile unor părinţi tîrgumureşeni sunt împărţite

“Nu suntem de acord cu atâtea ore de educaţie fizică. Mulţi elevi sunt înscrişi la cluburi de diverse sporturi, pe care le fac în timpul liber. Consider că este un abuz să li se impună unor copii ce să facă. Sunt mama unui elev de clasa I şi am făcut şi sport de performanţă, dar de bună voie nu prin obligaţie. Personal merg cu fiul meu la patinoar, la schi, cu bicicleta, cu role, dar dacă îl forţează la şcoală la ora de sport, risc să refuze şi să distrugeţi tot ce am construit până acum”, spune nemulţumită M. Nagy., mama unui elev de clasa I.

“La iernile din România, la sălile de sport şi terenurile existente, două ore cred că sunt suficiente. Desenul dezvoltă imaginaţia, atenţia, răbdarea, deprinderi şi aptitudini, înclinaţii pe care cinci ore de sport nu le dezvoltă”, mărturiseşte un alt părinte.

“Bună ideea! Trebuie pusă în practică. Sportul trebuie încurajat. Copiilor le place să se mişte, să se joace în aer liber”, este de părere M.M., învăţătoare.

“De ce n-ar fi legea cu cinci ore de sport obligatorii doar pentru copiii obezi care stau la calculator şi merg la şcoală cu maşina? Mă îndoiesc sincer că această categorie de copii este majoritară la noi”, mai spune nemulţumit Mădălin. S., părinte.

Senatorul PD-L Petru Başa spune că este de acord cu „suplimentarea orelor de sport. Sportul este benefic. Generaţiile care ne urmează nu trebuie să cunoască doar statul pe scaun în faţa unui calculator. Este de datoria noastră să-i învăţăm cum să aibă grijă de ei, ce trebuie să fie prioritate”. „În Belgia, de exemplu, preşcolarii au oră de înot cel puţin o dată pe săptămână. De la şcoală sunt transportaţi la piscină de unde sunt luaţi acasă de părinţi. Cu toţii cunoaştem beneficiile înotului. Este cel mai benefic pentru organism. Din păcate, însă, la noi, ar fi aproape imposibilă implementarea unui astfel de program...şi asta din cauza situaţiei financiare”, a ţinut să precizeze acesta. „Consider că nu este suficientă suplimentarea orelor de sport. Este nevoie şi de baze sportive bune, creşterea calităţii acestor ore. În prezent, elevii au prea multe ore de discipline teoretice, la urmă fiind pusă cea de sport. Asta e epuizare!", a conchis parlamentarul.



Categoria: Invatamant
Data: 2010-02-24



Despre autor:

Alexandra Jinga
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

Alexandra Jinga -