S-a dat startul la proiectul APIA on-line

: Corespondent

S-a dat startul la proiectul APIA on-lineÎncepând din această săptămână, fermierii mureşeni vor putea depune cereri online de plată, pe suprafaţă. Prin această nouă metodă se urmăreşte evitarea cozilor interminabile şi a supradeclaraţiilor făcute de fermieri pentru acelaşi teren. Fermierii au primit foarte bine noutăţile, chiar dacă unii dintre ei nu ştiu să utilizeze calculatorul. Noutatea acestui an este că toţi fermierii trebuie să depună on-line cererile de plată pe suprafaţă.




Fiecare fermier primeşte câte o parolă şi astfel poate intra în contul personal pentru a completa cererea. Dacă aceştia vor întâmpina greutăţi sau nu vor ştii să utilizeze calculatorul, primăria le va sta la dispoziţie pentru consultanţă. În afara lipsei cunoştinţelor în domeniul IT, fermierii mai au o problemă de întâmpinat. Programul utilizat de APIA se mai blochează uneori din cauza suprasolicitării. Fermierii pot depune cererile în intervalul 1 martie - 17 mai. Sunt aşteptate în jur de 32 .000 de cereri.
„Mulţi fermieri sunt încântaţi de acest program. Momentan avem ceva probleme tehnice, care nu vor dura foarte mult, în rest merge foarte bine. Se identifică uşor pe calculator, se măsoară corect terenul. Fermierii mai sunt ajutaţi de primării, de consultanţii agricoli, iar acasă de copii”, a explicat Rodica Gherman, consultant APIA Mureş.
„Ştim foarte bine că vârsta şi poate chiar nivelul de pregătire a fermierilor, mai ales a oamenilor de la ţară, mulţi nu au utilizat calculatorul. În acest sens noi am făcut o pregătire, o informare de aproape două săptămâni. Foarte multe primării au venit în sprijinul nostru”, a precizat Vasile Chiş, director coordonator adjunct APIA Mureş.



Categoria: Agricultura
Data: 2010-03-03



Despre autor:

Corespondent


Corespondent -