Pensionarii în stradă

: Corespondent

Pensionarii în stradăPeste 50 de pensionari din judeţul Mureş au pichetat, ieri, Prefectura Mureş, nemulţumiţi fiind de măsurile anti-criză luate de Guvernul României şi preşedintele Traian Băsescu. Acestea se referă la reducerea cuantumului pensiilor cu 15%, începând cu data de 1 iunie. Pensionarii nu admit aceste măsuri, şi spun că ceea ce se va întâmpla pare a fi un adevărat genocid. Pensionarii au cerut demisia preşedintelui României şi a Guvernului. Aceştia se tem de reducerea pensiilor, fapt care îi va duce la foamete. O altă măsură de criză a Guvernului a fost anunţată de preşedintele C.N.S.R.L. Frăţia, filiala Mureş. După pichetare, sindicaliştii au discutat cu subprefectul judeţului Mureş, Barczi Gyozo, pentru a-i explica situaţia dezastruoasă în care au ajuns pensionarii. Protestele vor continua în data de 19 mai, la Bucureşti, în faţa Guvernului. În cazul în care nici atunci nu se vor găsi soluţii, atât sindicaliştii cât şi pensionarii spun că vor împânzi străzile Tîrgu- Mureşului şi vor continua protestele.

“Noi suntem proprietarii pensiilor noastre; pensia este un drept privat şi asupra dreptului privat nu poate hotărî decât cel în cauză. Noi am depus, prin munca noastră de o viaţă, banii necesari ca să putem beneficia fiecare de pensie, fiecare după importanţa muncii sociale şi funcţiile pe care le-am avut. Seamănă a confiscare sau, mai degrabă, chiar a naţionalizare parţială a avuţiei private.” Ioan Hasaşiu, preşedinte Sindicatul Pensionarilor Mureş

„Prin deciziile pe care Preşedenţia şi Guvernul României le-au luat împotriva bugetarilor, pensionarilor şi şomerilor şi cei care lucrează. Din economia reală cu o ultimă măsură pe care guvernul a luat-o în şedinţa de guvern este ca aplicarea reducerilor salariale de 25 % să se aplice şi salariaţilor din companiile de stat, chiar dacă sunt sau nu profitabile.” Călin Cociş, preşedinte C.N.S.R.L. Frăţia-filiala Mureş

„Primesc 1040 de lei. Dacă de acolo mai trage 15 %, unde este încălzirea, unde sunt medicamentele şi să mai şi trăieşti?” Tokacs Josef, pensionar

„De-abia trăim de pe o zi pe alta, şi acum ne mai ia şi din puţinul ăsta, pe care îl avem. Ce a făcut Guvernul acesta de când e la guvernare? Numai rău a făcut la popor, a avut nevoie de noi numai până am pus ştampila pe hârtie. Pensia nu ajunge nici acum la cheltuieli, curent, telefon; dar dacă ne mai ia şi din asta, nu pot să-mi închipui cum ne vom descurca.” Szakacs Alexandru, pensionar

„După ce am lucrat 40 de ani, acum să ne taie din pensie, după ce că avem o pensie mizerabilă. Să le taie la cei care au furat statul, care au desfiinţat toate întreprinderile şi acum ne i-au banii. Sunt oameni cu 4000 de lei. Ce fac aceeia? Facem grevă, dar facem şi greva foamei.” Alexandru Sârbu, pensionar



Categoria: Social
Data: 2010-05-13



Despre autor:

Corespondent


Corespondent -