Ordine de zi încărcată la Consiliul Judeţean

: Corespondent

Ordine de zi încărcată la Consiliul Judeţean Nici consilierii judeţeni nu au liber! Pe aceştia îi aşteaptă o ordine de zi cu aproape 30 de puncte. Şedinţa aleşilor judeţeni are loc în Sala Mare a Palatului Administrativ astăzi de la ora 13.00.
Transformarea fostului Hotel Parc în spaţiu administrativ, modificarea componenţei Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Mureş sau aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Aeroportului Transilvania pe anul 2010 sunt doar câteva dintre punctele ce se află pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Judeţean. În cadrul dezbaterilor va fi luată în discuţie şi reorganizarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, în urma înfiinţării Centrelor de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de la Brâncoveneşti, Călugăreni şi Reghin şi a Centrelor de Îngrijire şi Asistenţă din localităţile Căpuşu de Câmpie, Glodeni, Lunca Mureşului, Reghin şi Sighişoara. În atenţia consilierilor judeţeni se va mai afla proiectul de hotărâre privind drumul de acces la Depozitul Zonal de Deşeuri de la Sînpaul dar şi cel referitor la criteriile de performaţă pe acest an pentru directorii de la Parcul Industrial şi Aeroportul Transilvania.



Categoria: Politic
Data: 2010-04-29



Despre autor:

Corespondent


Corespondent -