IN MEMORIAM „SIMON LASZLO”

: Corespondent

IN MEMORIAM „SIMON LASZLO”Ieri s-au împlinit cinci ani de la moartea unicului campion mondial al României la lupte libere, regretatul Simon Laszlo.
Simon Ládislau s-a născut în Tîrgu-Mureş, la data de 25 septembrie 1951. A practicat luptele libere în cadrul Clubului Sportiv Mureşul între anii 1966-1979, unde a obţinut şapte titluri de Campion Naţional, un titlul de Campion European la Seniori, în 1976 la Leningrad, medalia de argint, în 1974, la Madrid şi bronz în 1975 la Ludwigshafen. Totodată este singurul luptător român care a câştigat titlul de campion mondial la lupte, în 1974 la Istambul, titlul care nu are precedent în România şi nu a fost egalat până în prezent. Printre medaliile obţinute se mai numără un bronz la Jocurile Olimpice de la Montreal în 1976 şi peste alte 50 de medalii la diferite turnee internaţionale. Pentru aceste rezultate Simon Laszlo a primit titlurile de Maestru al Sportului, Maestru Emerit al Sportului şi Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a, a II-a şi I-a. De asemenea, în anul 2000, a fost ales „Sportivul Secolului” în judeţul Mureş, împreună cu Bölöni László. În munca de antrenorat a condus de pe bancă Clubul Sportiv Mureşul din 1979, iar în perioada 1982-1985 a activat ca antrenor secund şi principal la Lotul Naţional de Juniori. Între anii 1994-2000 a antrenat lotul olimpic de lupte libere al României. Pentru rezultatele sale a obţinut titlul de Antrenor Emerit şi a fost membru permanent al Biroului Federal în Federaţia Româna de Lupte. Totodată, ca recunoştinţă pentru munca sa, din partea Federaţiei Române de Lupte se decernează în fiecare an Trofeul „Simon Laszlo” la Campionatele Naţionale de Seniori, titlul care se acordă Campionului Naţional la categoria grea. Astăzi, munca acestui mare sportiv este dusă mai departe de fiul său, Simon Laszlo jr., antrenor al C.S. Mureşul Tîrgu-Mureş.



Categoria: Sport
Data: 2010-05-13



Despre autor:

Corespondent


Corespondent -