EDITORIAL - Securitate versus libertate
: Vas-Gal Lorant
Congresul american a prelungit, cu un an, legea denumită „Patriot Act", adoptată de administraţia Bush, după atentatele de la 11 septembrie 2001. Legea vizează lupta împotriva terorismului global, iar astfel, potrivit presei internaţionale, „vor continua să existe practici precum supravegherea suspecţilor care utilizează mai multe linii telefonice, anchetarea persoanelor care par să fie implicate în acţiuni teroriste sau dreptul autorităţilor de a avea acces la <> care îl privesc pe un suspect, inclusiv poşta electronică." În Statele Unite ale Americii lupta împotriva terorismului este o temă zilnică. Nici nu este de mirare, deoarece armata SUA este angajată pe mari teatre de operaţiuni militare, având la bază tocmai argumentul luptei împotriva terorismului global. Scriam, mai demult, că atacurile de la 11 septembrie 2001 au zguduit opinia publică internaţională, schimbând sistemul internaţional şi percepţia asupra politicii internaţionale, în care lupta împotriva terorismului a devenit, după afirmaţiile unor lideri de state, o necesitate. În ziua atentatelor de la World Trade Center, preşedintele George W. Bush declara că „astăzi naţiunea a văzut Răul. Nu vom face distincţie între cei care au comis atentatele şi cei care îi sponsorizează în acţiunile lor.” Preşedintele american a continuat prin a preciza faptul că lupta împotriva terorismului începe cu Al Quaida, dar nu de opreşte până ce fiecare grupare teroristă nu va fi oprită. Practic, de la aceste declaraţii a pornit războiul din Afganistan şi, ulterior, cel din Irak. Dacă în cazul Afganistanului au existat dovezi privind sponsorizarea Al Quaeda de către statul afgan, atacarea Irakului a atras o serie de critici din partea mai multor state europene (şi nu numai), care acuzau SUA de încălcarea flagrantă a dreptului internaţional. Dar SUA nu au ţinut cont de aceste critici şi, mai mult decât atât, după 11 septembrie, au adoptat o serie de măsuri şi au instituit legi, precum „Patriot Act" sau „Homeland Security Bill", în încercarea de a preveni noi atacuri teroriste. Invocând necesitatea de securitate, administraţia de la Washington a reuşit să convingă cetăţenii să renunţe la o parte a libertăţii lor individuale. Această practică este continuată şi în momentul de faţă, iar măsurile de securitate devin din ce în ce mai stricte. Mulţi au început să identifice, deja, un scenariu de tip orwellian (după lucrarea lui George Orwell, intitulată „1984"). Şi, sincer vorbind, nu este de mirare. În baza Homeland Security Bill şi Patriot Act, pentru prima oară în istoria SUA, se instituie cea mai puternică reţea de spionaj domestic. Astfel, americanii pot fi supravegheaţi zi şi noapte, chiar în lipsa unor suspiciuni de comitere a vreunei infracţiuni. Este o realitate tristă şi, din păcate, multe state au început să gândească în termenii invadării libertăţii individuale pentru a asigura aşa-numita securitate statală. De la camere de supraveghere, microfoane, controale şi până la implantarea unor cip-uri corporale (de tip GPS), ideile curg în continuu. În România acest fenomen nu este încă vizibil, deşi au existat diferite încercări în acest sens, la nivel guvernamental. Cu exact un an în urmă scriam despre măsura reţinerii datelor din reţelele de comunicare electronică, care prevedea că datele convorbirilor telefonice şi ale sms-urilor să fie înregistrate de către operatorii de telefonie fixă şi mobilă şi stocate timp de şase luni. Resping, în continuare, astfel de practici şi legi precum „Patriot Act" sau „Homeland Security Bill", în măsura în care acestea încalcă drepturi fundamentale ale omului. În acest sens, să sperăm că relaţia bilaterală dintre România şi SUA (cu referire concretă la scutul anti-rachetă) să nu ajungă să genereze, în numele securităţii, măsuri de invadare a vieţii private şi, în general, a drepturilor şi libertăţilor individuale…
Categoria: Editorial
Data: 2010-03-01
Despre autor:

Apasa aici pentru a trimite e-mail!
Vas-Gal Lorant - Motto: „Râsul este cel mai sigur examen al sufletului omenesc" F.M. Dostojevskij
Licenţiat în Relaţii internaţionale şi studii europene, am început colaborarea cu 24ore muresene încă din timpul facultăţii. La început m-am axat pe analiza actorilor şi evenimentelor de pe scena politicii internaţionale, după care, m-am orientat din ce în ce mai mult pe politica internă/ locală. Lucrez într-o echipă tânără, dinamică şi dăruitoare. Hobbyuri, pasiuni: excursiile, scrisul, muzica, sportul: fotbal, handbal, tenis de masă
|