EDITORIAL - Combaterea sărăciei şi excluziunii sociale
: Vas-Gal Lorant
2010 a fost declarat „Anul european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale". Uniunea Europeană a alocat aproximativ 17 milioane de euro pentru lupta împotriva sărăciei, urmând ca acest fond să fie completat de contribuţiile statelor membre UE. Potrivit presei centrale, „în total, România va cheltui 719.000 de euro pentru a realiza acţiuni de combatere a discriminării şi de promovare a egalităţii de şanse şi a drepturilor fundamentale, şi acţiuni în domeniul educaţiei şi al formării profesionale, culturii şi dialogului inter-cultural, al tineretului, al cetăţenilor, al imigraţiei şi azilului şi al cercetării." Iniţiativa este foarte bună şi, în acelaşi timp, necesară. Milioane de europeni, printre care mulţi români, trăiesc în sărăcie, mai ales după izbucnirea crizei economice. În acest context, ceea ce şi-a propus Uniunea Europeană, este realizarea unor activităţi care să sensibilizeze opinia publică şi care să contribuie la combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale, bazată pe stereotipuri şi prejudecăţi nefondate. Jurnaliştii vor putea juca un rol extrem de important în acest sens. Oficialii europeni au recunoscut influenţa pe care reprezentanţii mass-media o pot avea asupra sensibilizării opiniei publice şi s-au gândit să-i premieze pe cei care vor publica cel puţin două articole despre persoane defavorizate. Condiţia este ca jurnaliştii să revină, ulterior, asupra subiectelor abordate şi să prezinte evoluţia situaţiei acestor persoane. Combaterea sărăciei depinde, de asemenea, de reducerea treptată a şomajului. În acest sens măsurile trebuie să urmeze două mari linii de acţiune. Pe de o parte, se impun politici guvernamentale coerente în ceea ce priveşte adoptarea unor măsuri de flexibilizare fiscală, respectiv sprijinirea întreprinzătorilor mici şi mijlocii. Pe de altă parte, este nevoie de realizarea unor campanii de informare asupra posibilităţilor concrete de ocupare a forţei de muncă şi asupra drepturilor persoanelor defavorizate. Acţiunile de combatere a fenomenului sărăciei, larg răspândit la nivel european (şi nu numai), vizează, de asemenea, îmbunătăţirea calităţii actului educaţional şi premiază competenţa. Astfel, cei cu rezultate bune la învăţătură vor participa la olimpiade, în cadrul cărora îşi vor demonstra aptitudinile dobândite atât la şcoală, cât şi în viaţa cotidiană. Vor fi selectaţi copiii care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse, iar câştigătorii vor primi premii, constând în calculatoare, enciclopedii, cărţi şi diferite materiale informative. Milioane de copii sunt expuşi riscului sărăciei şi în acest sens nu trebuie să lipsească nici politicile de protecţie socială. Mulţi dintre aceştia nu au posibilitatea să se ducă la şcoală, iar cei care o fac identifică în aceasta o rază de speranţă spre o viaţă mai bună şi mai împlinită. Nu este de mirare, deci, că, în căutarea unui trai decent şi sub presiunea financiară (pozitivă) a vânătorilor de eminenţe cenuşii, cei mai valoroşi absolvenţi preferă să plece din ţară. Dar sărăcia şi excluziunea socială afectează toate categoriile de vârstă. Uniunea Europeană şi, implicit, România, ca stat membru, vor trebui să găsească soluţii concrete la aceste probleme, iar banii alocaţi „anului european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale" trebuie investiţi în mod coerent şi transparent, pentru ca beneficiarii acestora să fie acele persoane, care, într-adevăr, au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.
Categoria: Editorial
Data: 2010-02-25
Despre autor:

Apasa aici pentru a trimite e-mail!
Vas-Gal Lorant - Motto: „Râsul este cel mai sigur examen al sufletului omenesc" F.M. Dostojevskij
Licenţiat în Relaţii internaţionale şi studii europene, am început colaborarea cu 24ore muresene încă din timpul facultăţii. La început m-am axat pe analiza actorilor şi evenimentelor de pe scena politicii internaţionale, după care, m-am orientat din ce în ce mai mult pe politica internă/ locală. Lucrez într-o echipă tânără, dinamică şi dăruitoare. Hobbyuri, pasiuni: excursiile, scrisul, muzica, sportul: fotbal, handbal, tenis de masă
|