Decizii pentru judeţ

: Corespondent

Decizii pentru judeţ Fostul Hotel PARC va deveni spaţiu administrativ iar Autoritatea Teritorială de Ordine Publică are un nou coordonator. Deciziile au fost luate în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean desfăşurată joi în sala mare a Palatului Administrativ.

Şedinţa aleşilor judeţeni a fost una productivă. Asta dacă ne gândim că cele 30 de proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi au trecut în doar o oră. Consilierii au tranşat, printre altele, şi problema fostului Hotel Parc care va deveni spaţiu de birouri. Proiectul a primit 33 de voturi pentru. În ceea ce priveşte Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, aceasta va avea o nouă componenţă, după ce proiectul de hotărâre referitor la modificarea acesteia a trecut cu 33 de voturi pentru. Noul coordonator al structurii este inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisarul-şef Valentin Pescari. Reorganizarea a fost cuvântul de ordine şi în cazul Direcţiei Judeţene pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, ca urmare a înfiinţării mai multor Centre de Recuperare Neuropsihiatrică Îngrijire şi Asistenţă în mai multe localităţi din judeţ.

„Proiectul de hotărâre privind utilizarea fostului Hotel Parc pentru activitatea administrativă a fost discutat înainte cu multe comisii, tehnico-economică, juridică, de amenajare a teritoriului precum şi în grupuri politice.”
Lokodi Edita Emoke, preşedinte Consiliul Judeţean Mureş



Categoria: Politic
Data: 2010-05-03



Despre autor:

Corespondent


Corespondent -