Averile la control
: Corespondent
1 iunie este data limită până la care demnitarii, funcţionarii publici şi persoanele cu funcţii de conducere din regiile autonome, Fondul Proprietăţii de Stat, Banca Naţională a României şi băncile cu capital de stat trebuie să îşi depună declaraţiile de avere şi interese.
Declaraţia de avere se face în scris, pe proprie răspundere, şi cuprinde bunurile proprii, bunurile comune, cele deţinute în indiviziune precum şi cele ale copiilor aflaţi în întreţinere. În declaraţia de interese trebuie să apară, dacă este cazul, informaţii privind calitatea deţinută de o persoană în cadrul unor societăţi comerciale naţionale, instituţii de credit, asociaţii profesionale sau sindicale, partide politice, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale. De asemenea, actul trebuie să cuprindă numărul şi valoarea acţiunilor deţinute în cadrul respectivelor societăţi. La nivel local, declaraţiile de avere ale consilierilor judeţeni şi municipali, ale primarilor, prefectului, precum şi ale funcţionarilor publici sau ale persoanelor cu funcţii de conducere în cadrul regiilor autonome de interes local, sunt făcute publice şi apar pe site-ul instituţiei respective. Şi cei 12 parlamentari mureşeni trebuie să depună o declaraţie de avere şi interese. Toate sunt făcute publice pe site-ul Parlamentului României.
Categoria: Politic
Data: 2010-05-13
Despre autor:

Corespondent -
|