Amenzi la sfârşitul lui 2008

: Carmen Frandes

Amenzi la sfârşitul lui 2008 În ceea ce priveşte conduita târgumureşenilor cu ocazia sfintelor sărbători de iarnă se poate spune că a fost una foarte bună, aceştia dând dovadă de mai multă seriozitate. Au existat foarte puţine cazuri de tulburare a liniştii publice, fiind respectate regulile de convieţuire şi bună purtare într-o societate modernă.Poliţia Comunitară Mureş, în perioada 24-28 decembrie, a aplicat 14 contravenţii sub formă de avertisment. Aceste avertismente s-au adresat, în special, şoferilor care şi-au pierdut răbdarea, parcând neregulamentar. De altfel, au mai fost avertizaţi cerşetori şi prostituate. Farmecul sărbătorilor de iarnă a încălzit inima poliţiştilor care a făcut ca aceştia să se ,,orienteze", pentru început, către avertismente. Şeful Poliţiei Comunitare, Filip Viorel, a ţinut să transmită târgumureşenilor mulţumiri pentru modul exemplar în care şi-au petrecut Crăciunul.Inspectorul şef adjunct al OPC Mureş, Pora Ioan, a declarat că ,,în ceea ce priveşte comerţul şi alimentaţia publică, am constatat tot felul de abateri. Din această cauză am acordat şi foarte multe amenzi. Principalele probleme pe care le-am depistat şi le-am sancţionat au fost în producţia alimentară. S-au constatat nerespectarea termenelor de valabilitate, acestea fiind expirate sau constatându-se chiar şi lipsa acestora. În ceea ce priveşte producţia nealimentară, s-a constatat neacordarea de garanţii, precum şi instrucţiuni de utilizare a aparatelor de consum."Amenzile din acest sector au variat între 1000 şi 4000 de lei, la câteva dintre acestea plata achitându-se pe loc.Potrivit informaţiilor primite, s-a mai sancţionat şi una din firmele care făcea reclamă unui post de radio, unei oferte promoţionale de zahăr. La deplasarea inspectorilor din cadrul OPC Mureş, aceştia au constatat că, deşi reclama era dată periodic prin staţia radio, punctul comercial respectiv nu avea zahăr la ofertă. Scuzele au fost cele de genul ,,zahărul s-a terminat", însă firma a fost aspru sancţionată cu suma de 3000 de lei, plata integrală, pe loc. Patronul fiind sancţionat pentru neîncetarea difuzării acelei reclame.



Categoria: Social
Data: 2009-01-10



Despre autor:

Carmen Frandes
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

Carmen Frandes -

,,Anumite defecte sunt necesare pentru ca totul sã fie în regulã. Ar pãrea ciudat dacã vechii prieteni nu ar mai avea vechile ticuri." Goethe


Absolventã a Facultãţii de ştiinţe şi Litere din cadrul Universitãţii „Petru Maior” din Tîrgu Mureş.
Momentan masterand la Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative din cadrul Universitãţii „Petru Maior”, specializarea „Managementul Resurselor Umane”.
Flori preferate: orhideea, crinul imperial.
Culori preferate: alb, albastru, roşu, mov.
Hobby-uri: dansul de societate şi modern, baschetul, cãlãtoriile, mersul pe bicicletã, înotul.
Zodia: Leu