„L’État c’est moi!”

: Cornel Groza

Ordonanţa prin care guvernanţii refuză plata simultană a pensiei de stat şi a unui salariu provenit tot de la stat şi în baza căreia un terţ trebuie să aleagă una sau alta dintre cele două forme de plată a generat dispute aprinse. În goana sa după bani, Guvernul Boc a avut impresia că a dat aici peste o mică comoară şi s-a repezit s-o valorifice fără a ţine cont de faptul că această comoară se afla deja în vitrina unei bijuterii. Adică, cum ar veni, comoara există dar are deja un proprietar! Ca stat nu-ţi poţi permite să iei cu japca. Nici să încalci drepturile fundamentale, precum dreptul la muncă. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că bunăstarea bugetară are rostul principal de a satisface cetăţenii, nefiind un scop în sine. Până la urmă, cetăţenii sunt Statul! Adevărul e că ordonanţa cu pricina a fost dată cam de pe picioare, fără a se lua în calcul toate consecinţele. O fi având el premierul dreptate când zice că există şi alte forme de plată decât salarizarea pe care îndeobşte o folosesc instituţiile bugetare, dar, în speţă, ceea ce luăm cu o mână dăm cu alta, întrucât unul e câştigul statului, de pe urma unui salariat şi altul de pe urma unei convenţii civile. Pe de cealaltă parte, aici nu este vorba doar despre câştigul statului văzut aşa, îngust, precum nişte parale venite de aiurea. Nu! Mai este vorba şi despre necesarul de forţă de muncă dintr-o zonă sau alta a economiei. Degeaba dorim să câştigăm bani la buget, atâta vreme cât nu ne interesează şi gradul de acoperire oferit de piaţa muncii. Pentru ca o astfel de ordonanţă să-şi atingă scopul ar fi necesar, în prealabil, să cunoaştem situaţia reală. De pildă, avocatul poporului, care a înaintat instanţei o plângere în legătură cu amintita ordonanţă a guvernului e el însuşi în situaţia legiferată în ordonanţă, respectiv un pensionar care primeşte parale şi ca avocat al poporului …Mie mi-e clar: legislaţia muncii are, la noi, lacune serioase în speţă, lacune ce trebuie degrabă eliminate. Dar, până atunci, se impune să lucrăm cu ce avem. O soluţie îmi pare a fi zona prestărilor de servicii (convenţii civile) şi a dreptului de autor, aşa cum au presupus şi guvernanţii. Dar cu un amendament: respectivele persoane trebuie să aibă autorizare în exercitarea prestărilor. Deci, în calitate de persoană fizică autorizată, ei ar putea fi remuneraţi, plătind în acelaşi timp şi contribuţiile atât de necesare bugetului. Aceasta îmi pare soluţia cea mai la îndemână, respectiv prestarea unor servicii în calitate de persoană fizică autorizată. Ea conferă dreptul la câştiguri suplimentare faţă de pensie (şi de la stat), dar, în acelaşi timp, contribuie şi la înzdrăvenirea bugetară.

Despre autor: